Prima parcare Park-Ride din capitala va functiona incepand cu luna noiembrie

park & ride straulesti

In Bucuresti sunt foarte multe probleme cauzate de lipsa parcarilor.

In prezent, numarul masinilor prezente in capitala este mult mai mare decat spatiile alocate parcarii. Aceasta problema poate avea rezolvare daca in perioada urmatoare s-ar lansa mai multe proiecte de tipul Park&Ride.

O astfel de parcare Park&Ride urmeaza sa functioneze incepand cu luna noiembrie in jurul statiei de metrou Straulesti. Este prima parcare de acest fel lansata in Bucuresti. Parcarea de tip Park&Ride a fost construita la Straulesti si din noiembrie intra in folosinta.

Primul terminal multimodal din Bucuresti este amplasat in vecinatatea lacului Straulesti, langa statia de metrou Straulesti. Aceasta statie de metrou este situata in partea de N-V a Capitalei, pe magistrala M4. Noua statie de metrou a fost inaugurata anul trecut.

Parcarea de tip Park&Ride este de mare ajutor pentru trecerea de la un mijloc de transport la altul. Astfel, cei care isi vor lasa masina parcata aici, vor avea acces rapid la metrou. Accesul se face direct cu statia de metrou Straulesti, prin intermediul unui pasaj subteran.

Fluidizarea traficului de suprafata in orele de varf

Surse oficiale de la Metrorex au declarat ca parcarea de la Straulesti va ajuta la fluidizarea traficului de suprafata. Noul terminal are o suprafata de 38.869 mp si se intinde pe 3 nivele. Parcarea are o capacitate de 650 de autovehicule si o sala de asteptare pentru calatori.

Tariful pentru locurile de parcare in terminalul Park&Ride va fi de 1 RON pe ora, indiferent de ora la are se face parcarea. Este o idee indrazneata care poate fluidiza consistent traficul la orele de varf.

Si autoritatile locale au un plan prin care vor sa puna in practica aceasta idee. Ar urma sa fie construite mai multe parcari de tipul Park&Ride la iesirile din Bucuresti pe Soseaua de Centura care comunica cu autostrazile A1, A2, A3.